
Rezumat

Obiective si Activitati

Parteneri

Rezultate

Adrese utile

|
|
REZUMAT
In cadrul proiectului se realizeaza o abordare
complexa a corelatiilor existente intre structura, compozitie
si proprietatile termodinamice, electrice si magnetice ale unor
clase noi de materiale oxidice micro si nanostructurate caracterizate
prin rezistenta magnetica colosala (CMR). Interesul deosebit de
care se bucura in ultimii ani aceste materiale se explica prin
caracteristicile lor magnetorezistive speciale ce deschid calea
unor aplicatii cu un vast potential in revolutionarea senzorilor
magnetici, a memoriilor si componentelor microelectronice, ca
si in dezvoltarea unor aplicatii complexe in spintronica, dispozitive
hibride specifice, optoelectronica. In ciuda efortului de cercetare
depus in acest domeniu sunt neelucidate inca numeroase aspecte
legate de explicarea efectului CMR si, mai ales, de evidentierea
relatiei dintre compozitie, structura si proprietati ca factor
important al optimizarii raspunsului magnetorezistiv in aplicatii
specifice. In scopul aducerii unor contributii originale importante
la tematica respectiva, proiectul de cercetare isi propune: -idendificarea
unor clase noi de compusi oxidici micro si nanostructurati ai
elementelor tranzitionale cu elemente ale pamanturilor rare caracterizati
prin rezistenta magnetica colosala (CMR); -prepararea prin metode
inovative si caracterizarea sistematica a noilor materiale pornind
de la o abordare complexa a proprietatilor lor termodinamice,
electrice si magnetice; -stabilirea corelatiilor dintre compozitie,
structura si proprietati in vederea gasirii unor cai noi de modificare
controlata a proprietatilor CMR; -stabilirea criteriilor de selectie
a materialelor investigate si dezvoltarea unor tehnici perfectionate
de modelare a proprietatilor in vederea unor aplicatii specifice.
Pentru realizarea proiectului vor fi valorificate experienta,
resursele umane si infrastructurile partenerilor din 5 institutii
de prestigiu cu o indelungata si bogata experienta in cercetarea
materialelor, intr-o abordare multidisciplinara si complementara
a problematicii complexe a materialelor cu efect magnetorezistiv.
Prin efortul orientat spre obtinerea si caracterizarea unor clase
noi de compusi, micro si nanostructuri, spre abordarea complexa
a corelatiilor compozitie/structura/proprietati, cat si prin dezvoltarea
unor tehnici perfectionate cu impact asupra aplicatiilor specifice,
tematica proiectului este de un real interes atat din punct de
vedere al cercetarilor cu caracter fundamental propuse, cat si
datorita importantelor aplicatii pe care le pot avea rezultatele
acestor cercetari.
Free website templates
|
|